ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


În 2014, cu șapte luni înainte ca Iohannis să fi ajuns președintele  PNL și candidat al liberalilor pentru funcția de președinte al României, am fost singurul care am anunțat într-o scurtă analiză „Viitorul președinte al României va fi ..” probabilitatea ca acesta să câștige alegerile. Textul care urmează, scris într-o altă tonalitate, nu-și propune aceeași miză analitică.

Vă amintiți cum a fost omorât Ioan Vodă cel Cumplit? L-au legat între două cămile și l-au rupt. Cam așa e pe cale să pățească și Iohannis, marioneta legată, din cauza „slăbiciunilor sale lumești” de sforile păpușarilor din diverse mafii internaționale și locale, grupări, clanuri, haite.

În servicii, loc în care se găsesc cei care leagă și dezleagă marionetele de cămile la ordinul băieților deștepți din mafia financiar-bancară globalistă, e bucurie și tristețe deopotrivă. În toate. Pentru că, oricât ar vrea ele să pară altfel, în final nu sunt mușuroaie de furnici, ci sordide și (de cele mai multe ori, din păcate) infecțioase adunături de oameni. Cele care îl sprijină sunt disperate de autogolul dat de Iohannis; celelalte sunt încântate. La fel și agenții secreți, care, indiferent de comanda primită au și simpatiile/antipatiile personale, care pot fi contrare ordinului de zi pe unitate. 

Bucuria și tristețea sunt provocate de personajul de tristă menționare din titlu, care a reușit, odată cu răspunsul la comanda Aport! a lui Trump să dea unul dintre cele mai grețoase spectacole de jalnic oportunism. Pozele lui Iohannis cu președintele american mi-au amintit de imaginea unui dulău mare, privind fericit și tont, cu limba atârnându-i băloasă, la stăpânul lui, ale cărui mâini și/sau picioare tocmai le-a lins cu aplicație. Prilej cu care putem înțelege și de ce lătra Iohannis ori de câte ori vedea o poză cu Trump împreună cu un alt dulău de pe pășunea românească. 

Crăcănarea internațională

Îmbrăcat cu nădragii lui cei mai buni și fără paltonul exilat în dulapul SPP, Iohannis a făcut o piruetă grosolană și și-a mutat căpșorul cu grai rar și ochi severi în goliciunea lor, care stătea sub fustele lui Frau Merkel, dincolo de Atlantic. Un picior al lui rămâne strâns legat și de arborele uscat al UE, în dosul căruia se ascundea Jean Claude atunci când, după migăloase experimente de cuantica oenologică, îi creșteau în picioare pantofi de culori diferite, și ajungea să plutească pe brațele invitaților săi. Același arbore după care se ascunde și Frau Merkel să-și maseze tremuriciurile ca să nu pară că are orgasme în public la contactul cu invitații săi. 

Chiar dacă unii de pe afară și-au dat mâna pentru a vopsi curat democratic rezultatele alegerilor din România, înțelegerea nu merge până la  a schimba barca progresismului globalist cu cea a trumpismului confuz pierdut între tresăriri conservatoare și un imperialism globalist agresiv și fără perdea. Dacă la sexul forțos cu resursele României nu se opune nimeni (În definitiv la viol nu e cum vrei tu!) plus că trebuie „ să mănâncă și gura la copilașii” miliardarilor globaliști ceva; dacă toată lumea bună e de acord că minorelor locale trebuie să li se deschidă viitorul sub atenta îndrumare a profesioniștilor din US Army și dacă e o adâncă unanimitate privind necesitatea democratizării Rusiei și Chinei ca să se termine cu opoziția la globalizarea mafiei ce conduce America, sunt destule prăpăstii primejdioase pe alte direcții, care fac ca, de exemplu, Master Soros să suspine trist și dezamăgit. Și nu e singurul. Sunt, am auzit, dezbateri aprinse și în CIA, FBI, NSA, NED, departamentul de stat și în general în statul paralel american.

Apoi, Trump e imprevizibil: azi amenință, mâine pupă zgomotos unde a lovit. Și una e să fii de partea lui atunci când se ceartă cu Coreea de Nord, alta cu China. Mai ales o Chină „înspăimântată” de faptul că România a pus-o cu spatele la zid, declarând-o dușman al ei și al omenirii.

Vizita în SUA a fost una bună; bună pentru ca românii amăgiți și cei spălați parțial pe creier și cu șanse de recuperare să înțeleagă cu cine au de-a face, cât de dedicat este Iohannis României, cât de ușor te vinde (România, Europa – probabil după sordidul său volum EU.RO, va urma un altul și mai jalnic, SUA.RO), cât de mic este în realitate acest neamț cu schelet mare, cum își bate joc de funcția pe care o deține, câte parale dă pe români.

De altfel, Europa toată, de la Macron la Merkel, s-a cutremurat și s-a înclinat în fața măreției pragmatismului iohanescian. La UE, se aude, au fost orgasme prelungite la citirea și vizionarea detaliilor îmbrățișărilor drăgăstoase din America. Mai ales progresiștii (adică, mai toate partidele europene) au căzut din lojile nemuritoarei lor opere loviți în plin de actualitatea cuvintelor evangheliei despre „slugile viclene și leneșe”!
Dincolo de aparenta ei bonomie și ospitalitate nemărginită, Germania nu uită și nu iartă; adevărat e că niciun stăpân nu e foarte fericit când îl trădează sluga pe care o credea de-a pururea credincioasă. Și când din locul întâi te trezești menționată la și alții, adică pe locul 4, evident că ai ceva de spus în sinea ta. Și de tras ceva pârghii și sfori.

Supralicitarea bărbăției germane mitologice în fața Maicii Rusia, amintește secvențele în care un boss tinerel de cartier îl trimitea pe unul dintre fanii săi mai fragezi, ce căuta un loc în cadrul trupei, să-l pălmuiască, în numele lui, pe bossul unei grupări rivale. Nu de puține dăți, după ce mucea, fezandat de acesta din urmă și de sergenții săi, își căuta răsuflarea și dinții prin praful drumului, cei doi boși se duceau la o cârciumă ca să trateze cestiuni importante. Ceea ce poate fi, dacă între timp nu izbucnește un conflict nuclear, și viitorul poveștii de dragoste și ură dintre americani și ruși.

Oricum ar fi, este greu de presupus că Maica Rusia, care a văzut la timpul ei și bărbăția altora, de la tătari la franțuji și la teutonii pictorului Hitler, va putea să observe ceva în pantalonii domnului cu paltonul nervos de la Cotroceni. Și tot oricum ar fi, nu vă faceți iluzii că NATO (sau americanii) s-ar activa dincolo de declarații tăioase și sancțiuni deja penibile, în cazul în care, dată fiind vreo năzdrăvănie de-a noastră – sau de-a aliaților noștri – Rusia ar fi nevoită să riposteze.

Gudurarea la pulpana lui Trump nu ajunge nici pentru a-i spăla petele lăsate pe covorul prieteniei româno-israeliene, atunci când SPP-ul verifica prea sârguincios buda de la palat să nu fie vreun spion psd-ist ascuns în bazinul closetului sau în piciorul chiuvetei și locatarul de la Cotroceni țopăia sub presiunea măruntaielor pe holurile palatului. Peste pete ar trebui așezate ceva oferte, dar în afară de cuvinte, în mod real, fără un „guven al lui” Iohannis nu are nimic; cheia resurselor se află totuși la guvernul „ticălos” și „corupt” care deja a făcut negocierile de rigoare pe spezele psd-ului.

Crăcănarea internă

e totuși programul de figuri libere, dar mai ales impuse de șefii săi, cu care Iohannis a intrat deja în cărțile de istorie pe care le va scrie atunci când nu o va mai plimba în timpul serviciului pe doamna Carmen. Căci în cărțile de istorie reală – dacă vor mai exista ele în viitor – s-ar putea ca ori să fie o pagină albă – cam cum sunt roadele activității sale prezindențiale în favoarea românilor - sau una neagră pe care să scrie ceva despre josnicie, trădare, lichelism, iohaniseală, caracter infect, gândire limitată, lăcomie, oportunism și altele asemenea.

(E neclar dacă Iohannis face ceva de capul lui, dacă e el în stare să-și ducă gândurile dincolo de a filosofa despre cât de statuie unicat este. O remarcă malițioasă la adresa unui personaj statuie de pe vremuri spunea că deosebirea dintre acela și statuia lui ar fi aceea că statuia ar putea părea totuși că gândește.)

Coborât direct din poveștile de groază ale vechilor germani în basmele politice românești actuale, ca un Lăț-Lungilă malefic, nu tovarăș al lui Harap Alb, ci slugă a spânului, zmeului, împăratului cel rău, Iohannis s-a lățit și lungit metastazic peste cerul politicii românești, încercând să ocupe tot ceea ce poate fi opoziție la PSD, dar mai ales (deși nu este aproape nicio suprapunere între PSD și poporul român) la români. Adică la identitatea, credințele, tradițiile, valorile, spațiul, resursele acestora și posibilitatea unui viitor mai bun ca români, nu ca un amestec de troglodiți din mai multe rase, etnii, spații, formatați ca sclavi ai mafiei financiar-bancare globaliste și cu un viitor neguros.

Dorindu-se cavalerul apocaliptic al liberalilor, useriștilor, cioloșiștilor și în general al tuturor „rezistenților” produși, conduși și finanțați, ca și usr-ul și plusul, de ongeurile globaliste și/sau servicii, Johannis uită că postura de dulău axiomatic al lui Trump poate trezi curenți subterani potrivnici ambițiilor sale. 
 
Vreme de cinci ani, imaginea acestui produs al lumii întunecate a mafiei globaliste și serviciilor interne și externe, s-a hrănit și a crescut din ură: ura provocată, stimulată, alimentată generos cu evenimente înscenate, cu morți și răniți, cu minciună și manipulare, cu trădări și vânzări, cu piedici, capcane, sabotaje aduse unei vieți normale.
Încet, dar sigur, fericirea cu care Iohannis se grăbește să vândă România și să-i deschidă porțile năvalei migratorilor, ca și cum ar fi ușile caselor sale (dobândite cu complicitatea funcționarilor și notarilor întocmitori și certificatori de acte false), se va răsfrânge și asupra românilor, impresionați și de evoluția de „înaltă ținută patriotică” manifestată cu ocazia înstrăinării resurselor iubitei sale țări. Care, nu vor mai fi atât de entuziaști în a-l vota. Mai ales că cozile organizate de la secțiile de vot din străinătate s-au dovedit a fi fost, în multe cazuri, mai ales în cele mediatizate intens, excepționale experimente de haos organizat.

Poate e prea devreme și chiar dacă suntem mult mai aproape, anul acesta e mai dificil de făcut o previziune asupra rezultatului alegerilor: se lucrează intens în câteva cancelarii și o sumedenie de birouri ale serviciilor, nu avem încă o listă clară a celor care vor candida, mai e loc pentru josnicii și ticăloșii precum cele din SUA, care să mai trezească ceva români.  Cert este că marioneta Iohannis este în acest moment atât de crăcănată între sfori încât e foarte aproape de a se rupe. Asta chiar dacă STS-ul are în continuare atribuții electorale. Dar, care STS?