ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O hotărâre de guvern luată de guvernul Adrian Năstase în urmă cu 15 ani a transformat populația României într-un cobai. Sfidând orice logică și rațiune și orice evidență a statisticilor medicale, guvernanții i-au obligat pe români să înghită zilnic sare iodată.

Un articol scris de cotidianul. ro arată cum am ajuns să consumăm vrem nu vrem, printr-o decizie aberantă, sarea iodată. Cine au fost promotorii acestei hotărâri de guvern și care sunt consecințele, nefaste ale ei, cum ne afectează sănătatea și ce mai poate fi schimbat.

„Anul acesta ar trebui să comemorăm un eveniment cunoscut de foarte puțini dintre noi: se împlinesc 15 ani de când guvernul Adrian Năstase a declanșat un veritabil genocid alimentar. 15 ani de când am fost obligați, prin lege, să consumăm doar sare iodată.

În anul 2002, pe vremea când Adrian Năstase „tăia și spânzura" la Palatul Victoria, guvernanții au decis, hodoronc-tronc, fără investigații medicale extinse la scară națională, că toți românii trebuie să consume sare iodată. Motiv pentru care au adoptat Hotărârea de Guvern nr. 568, republicată câțiva ani mai târziu în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 150, din 10 martie 2009, care a impus „iodarea universală a sării destinate consumului uman, hranei animalelor și utilizării în industria alimentară". Însă în anii care au urmat endocrinologii au constatat creșterea galopantă a cazurilor de cancer, îndeosebi cancer tiroidian. La un moment dat, întrebați despre această evoluție dramatică, specialiștii Ministerului Sănătății au avut o replică de o stupiditate halucinantă: au recunoscut că da, de când românii a trebuit să consume sare „altoită" cu iod, s-a constatat apariția unor forme diverse de cancer, dar acestea „sunt vindecabile".

Sare altoită

Secole și milenii la rând, omenirea a consumat sare naturală, foarte puțin prelucrată. Dar în urmă cu circa un veac și jumătate a apărut sarea rafinată, cea pe care noi o numim „sare de masă rafinată". În spatele acestui nume oarecum casnic se ascunde însă doar o substanță chimică produsă industrial, care, în cursul procesului de prelucrare, pierde restul de elemente chimice conținute de sarea naturală. Elemente chimice care oferă soluțiilor saline „nerafinate" o compoziție chimică asemănătoare cu cea a plasmei sangvine. Sarea naturală conține, pe lângă clorură de sodiu (NaCl), peste 80 de substanțe minerale și oligoelemente care îi conferă gustul și restul proprietăților specifice. În principal, este vorba despre magneziu și potasiu, ambele necesare pentru funcționarea optimă a corpului uman, ambele ușurând asimilarea sodiului. De fapt, pota­siul, magneziul și sodiul sunt cele trei elemente chimice care asigură funcționarea sistemului muscular, dar și circulația impulsurilor nervoase. Proporțional vorbind, cu cât se consumă mai mult sodiu, cu atât va trebui mărită cantitatea de magneziu și potasiu. Astăzi, regimul nostru alimentar conține foarte mult sodiu, dar, practic, este lipsit aproape complet de celelalte două elemente. Din păcate, datorită culorii sale aparent pure, sarea rafinată este sortimentul cel mai des folosit în consumul casnic. De fapt, acest tip de sare este doar o substanță chimică folosită, printre altele, și la producerea unor explozibili. Introducerea în consum a sării rafinate a fost prima încălcare a unui echilibru existent de când lumea. A doua, cu mult mai gravă, care a preschimbat „sarea din bucate" într-un ucigaș perfid, s-a produs relativ recent, odată cu obligativitatea de a folosi sarea iodată. Un asasin tăcut pe care suntem obligați să-l „invităm" zilnic la masa noastră, pentru că așa ne obligă oamenii noștri politici.


Articolul integral poate fi citit AICI.