ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Președintele Donald Trump a anunțat că va solicita Departamentului Trezoreriei să analizeze statutul de scutire de impozite și finanțarea „universităților și sistemelor școlare” care cultivă „îndoctrinarea de stânga” în loc să educe elevii și studenții, potrivit Fox news.

„Prea multe universități și sisteme școlare practică îndoctrinarea radicală de stânga, nu educația”, a spus Trump în câtvea postări.pe Twitter.  „Prin urmare, solicit Departamentului Trezoreriei să reexamineze statutul de scutire de impozite și/sau finanțare, care va fi eliminat dacă această Propagandă sau Lege Împotriva Politicii Publice continuă. Copiii noștri trebuie educați, nu îndoctrinați”.

Trump nu a explicat ce școli ar putea fi vizate de o astfel de decizie. Amenințarea președintelui vine însă în paralel cu presiunea constantă pentru a determina școlile să se deschidă în această toamnă. Trump a amenințat de două ori cu reducerea finanțării federale pentru școlile care nu se redeschid.

Republicanii protestează de mult timp împotriva îndoctrinării de stânga din școlile publice și din universități, indicând „zonele de discurs liber”, cazurile de profesori și administratori școlari care manifestă ostilitate față de elevii și studenții conservatori, afirmând că în multe cazuri facultățile donează sume enorme de bani politicienilor democrați și cauzelor de stânga.

Puterea administrației Trump de a modifica drastic scutirea de impozite a universităților este limitată,  dar ar putea modifica regulile federale care ar produce efecte similare.
 
În discursul rostit de 4 iulie, Trump a acuzat „mulțimile furioase'” care au încercat să dărâme statui ale liderilor confederați și ale altor personalități istorice, susținând că protestatarii încearcă să șteargă istoria SUA. ”Există acum un nou fascism de extremă stânga care pretinde loialitate absolută. Cine nu vorbește limba lui, cine nu-i execută ritualurile, nu-i recită mantra și nu-i respectă poruncile va fi cenzurat, interzis, pus pe lista neagră, persecutat și pedepsit. Nouă nu ni se va întâmpla asta”, a avertizat Trump în discursul său.