ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Matteo Salvini, liderul partidului italian Liga Nordului,fost vicepremier, a fost atacat miercuri în Toscana de către o tânără africană, care i-a tras masca de protecție de pe față și i-a rupt rozariul pe care-l avea la gât, informează presa locală. ”Te blestem”, i-a strigata aceasta lui Salvini în timp ce îl ataca.

 Femeia se întorcea de la muncă și ar fi ajuns întâmplător în mijlocul unui grup de susținători ai politicianului, potrivit aceleiași surse care afirmă, de asemenea, că tânăra se afla într-o „stare psihică alterată”.

„Toată lumea poate avea idei politice, religioase, legate de fotbal, dar violență, nu”, a declarat Salvini citat de Ansa.

Liderul Ligii Nordului se afla în Toscana pentru a face campanie formațiunii sale, regiunea din centrul Italiei fiind considerată de decenii ca fiind un simbol al stângii însă ultimele sondaje arată o creștere a popularității partidului lui Salvini în zonă. 

Poliția din Pontassieve, Toscana, unde Salvini se afla în campanie electorală pentru alegerile regionale din 20-21 septembrie, a anunțat că gestul femeii nu a fost premeditat, potrivit agenției Ansa.